Vitamine
Vitaminele sunt substanţe organice care nu pot fi sintetizate de către organism, necesare în cantităţi extrem de mici pentru a-şi indeplini rolurile. Vitaminele au rol de coenzime, antioxidanţi sau hormoni şi sunt importante în metabolismul energetic, proteic şi formarea osului. Vitaminele se clasifică în funcţie de solubilitate în vitamine hidrosolubile (vitamina C şi complexul B) şi vitamina liposolubile (vitaminele A,D,E,K). Complexul B include opt vitamine cu rol de coenzime care intervin în numeroase căi metabolice.
Vitamina C este un puternic antioxidant. Are rol important în sinteza de colagen, hemoglobină, carnitină, hormoni si neurotransmiţători, rol antiinfecţios, favorizează vindecarea plăgilor, creşterea şi contribuie la înlăturarea stării de stres. Principalele surse de vitamina C sunt fructele (de exemplu, citrice, căpşuni) şi legumele (de exemplu, roşii, broccoli, salată verde) prospete.
Tiamina are un rol central ȋn metabolismul energetic. Sursele de tiamină sunt carnea de porc slabă, organele de animale (ficat, rinichi), peştele, drojdia de bere, cerealele integrale, seminţele, nucile şi fasolea uscată. În perioada sarcinii şi a lactaţiei creşte necesarul de tiamină.
Riboflavina are un rol major în producerea de energie. Sursele majore de riboflavină sunt laptele, brânza, carnea, oul, cerealele integrale şi legumele verzi.
Niacina are roluri importante în metablismul energetic, sinteza de acizi graşi şi hormoni steroizi, diferenţierea celulară şi procesarea ADN.
Sursele principale de niacină sunt carnea, produsele lactate, alunele, fasolea uscată şi cerealele integrale. Creşterea, perioada de sarcină şi de lactaţie, activitatea fizică şi necesitatea de a repara ţesuturi după intervenţii chirurgicale sau accidente cresc necesarul de niacină.
Acidul pantotenic are un rol important în controlul reacţiilor implicate în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor şi a proteinelor. Sursele majore de acid pantotenic sunt gălbenuşul de ou, laptele şi broccoli.
Vitamina B6 se găseşte sub trei forme: piridoxină, piridoxal şi piridoxamină. Toate cele trei forme sunt metabolizate la nivelul ficatului la piridoxal 5’-fosfat, cofactor în numeroase reacţii implicate în metabolismul proteinelor, carbohidraţilor şi a lipidelor, precum şi în sinteza de neurotransmiţători. Deficitul de vitamina B6 se caracterizează prin anemie, depresie, convulsii, neuropatie periferică, dermatită seboreică, cheilită, glosită.
Surse importante de vitamina B6 sunt cerealele integrale, legumele, carnea, şi bananele.
Biotina are rol de cofactor pentru enzimele implicate în reacţiile de carboxilare, implicate în importante căi metabolice de exemplu, gluconeogeneza, sinteza de acizi graşi şi catabolismul aminoacizilor. Deficitul de biotină este extrem de rar şi se manifestă prin dermatită seboreică, rash, căderea părului, depresie, mialgii, parestezii, anorexie, greaţă, vărsături.
Surse importante de biotină sunt gălbenuşul de ou, ficatul, roşiile. De asemenea, cantităţi importante de biotină sunt sintetizate de către flora intestinală.
Există mai multe forme de folaţi. Acidul folic (acid pteroilglutamic) se găseşte rar în natură dar este forma folosită în suplimente şi pentru fortificarea alimentelor. Folaţii care se găsesc în natură variează în funcţie de starea de oxidare şi lungimea lanţului glutamic. Forma activă a folaţilor este tetrahidrofolatul, o coenzimă esenţială în metabolismul aminoacizilor şi a acizlor nucleici.
Absorbţia folaţilor depinde de sursă. Astfel, folaţii care se găsesc în natură se absorb în procent de aproximativ 50%, în timp ce acidul folic care este folosit la fortificarea alimentelor se absoarbe în procent de aproximativ 85%.
Deficitul de folaţi se caracterizează prin anemie, defect de tub neural, depresie şi demenţă. Deficitul de folaţi poate fi rezultatul unui aport insuficient (de exemplu, denutriţi şi consumatori de alcool), creşterea necesarului (de exemplu, sarcină şi alăptare), malabsorbţie şi aport de medicamente. Surse importante de folaţi sunt legumele cu frunza verde, citricele, leguminoase uscate şi cerealele fortificate.
Formele active ale vitaminei B12 sunt metil-cobalamina şi 5’-deoxiadenozil-cobalamină. Ciancobalamina este forma de vitamină B12 cea mai folosită în preparatele farmaceutice. Vitamina B12 se absoarbe prin legarea de factorul intrinsec, glicoproteină secretată de către celulele parietale gastrice.
Deficitul de vitamină B12 se întâlneşte la vegetarieni şi subiecţii cu secreţie acidă gastrică redusă (de exemplu, vârstnicii cu atrofie gastrică). Deficitul de vitamină B12 se caracterizează prin anemie megaloblastică, neuropatie periferică şi tulburări cognitive.
Doza zilnică recomandată de vitamină B12 este de 2,4 µg/zi. In natură vitamina B12 se găseşte numai în alimentele de natură animală. Sursele importante de vitamină B12 sunt carnea slabă, peştele, laptele, brânza şi oul. Alimentele fortificate cu vitamină B12 (de exemplu, cerealele şi laptele de soia) previn deficitul la vegetarieni.
Vitaminele liposolubile sunt vitaminele A, D, E şi K. Ele sunt strâns legate de lipidele din organism şi sunt uşor de stocat. În asociere cu proteinele îndeplinesc importante roluri structurale.
Vitamina A include următorii compuşi : retinol, retinal, acid retinoic şi esteri de retinil. Există două forme ale vitaminei A : 1) forma preformată (retinol) a vitaminei A care se găseşte numai în alimentele de natură animală (de exemplu, ficat, brânză, unt, gălbenuş, peşte) şi 2) provitamina A sau carotenoizi (α, β şi γ – carotenoizi şi β-criptoxantin), care se găsesc în plante (legume şi fructe colorate – morcovi, spanac, cartofi, pepene galben, rosii) şi sunt convertite la vitamina A în organism. Vitamina A are mai multe roluri esenţiale: în vedere (în special adaptarea la întuneric), menţinerea integrităţii epiteliului, creştere, reproducere şi funcţia imună.
Vitamina D se găseşte sub două forme: vitamina D2 (ergocalciferol) care este sintetizată de către plante prin acţiunea razelor ultraviolete asupra ergosterolului si vitamina D3 (colecalciferol) care este sintetizată la nivelul pielii din 7-dehidrocolesterol, un precursor al colesterolului, sub acţiunea razelor ultraviolete. Atât vitamina D absorbită din alimente, cât şi vitamina D sintetizată la nivelul pielii sunt transportate către ficat unde sunt metabolizate la 25-hidroxivitamina D [25-OH-D3]. La nivelul rinichiului 25-hidroxivitamina D este transformată în 1,25-dihidroxivitamina D [1,25-(OH)2-D3], cunoscută şi sub numele de calcitriol, care este forma activă a vitaminei D. Principala funcţie a vitaminei D este aceea de a regla homeostazia calciului şi a fosforului.
Măsurarea concentraţiei serice a 25-OH-D3 este indicatorul folosit pentru evaluarea statusului vitaminei D. Factorii de risc pentru deficitul de vitamină D sunt naşterea prematură, hiperpigmentarea pielii, expunerea scăzută la soare, obezitatea, malabsorbţia şi vârsta ȋnaintată. Deficitul sever de vitamină D produce rahitism la copii şi adolescenţi, caracterizat printr-un defect de mineralizare a osului nou format şi osteomalacie la adulţi caracterizată de un defect de mineralizare a osului. Deficitul mai puţin sever de vitamină D conduce la rezorbţie osoasă, osteoporoză şi fracturi.
Principalele surse alimentare de vitamină D sunt: uleiul de peşte, gălbenuşul de ou şi produsele alimentare fortificate
În natură există opt compuşi ai vitaminei E: alfa, beta, gamma şi delta – tocoferoli şi alfa, beta, gamma şi delta – tocotrienoli. Alfa-tocoferol este cel mai abundent compus, cu cea mai crescută activitate biologică şi care corectează simptomele deficitului de vitamină E. Principala funcţie a vitaminei E este de antioxidant. Deficitul de vitamină E se ȋntâlneşte rar, chiar la subiecţii cu aport scăzut, deoarece ȋn organism există rezerve crescute. Deficitul de vitamină E se poate ȋntâlni la prematuri, pacienţi cu malnutriţie severă, malabsorbţie pentru grăsimi, fibroză chistică, colestază hepatică, boală celiacă, boala Crohn.
Doza recomandată de vitamină E este exprimată ȋn mg de alfa-tocoferol. Aproximativ 80% din cantitatea de vitamină E din alimentaţie este sub formă de alfa-tocoferol şi numai aproximativ 20% este sub alte forme. Principalele surse de vitamină E sunt uleiurile vegetale, nucile, seminţele şi legumele cu frunze verzi.
Vitamina K se găseşte sub două forme naturale: vitamina K1 (filochinona) forma majoritară care se găseşte ȋn plante şi vitamina K2 (menaquinona) formă care se găseşte ȋn surse animale, sintetizată de către bacteriile intestinale.
Principalele cauze de deficit de vitamina K sunt scăderea rezervelor hepatice, tract digestiv steril la nou-născuţi, malabsorbţie şi tratamentul prelungit cu antibiotice. Deficitul de vitamină K se asociează cu prelungirea timpului de protrombină, osteoporoză şi creşterea riscului pentru fracturi.
Principalele surse de filochinonă sunt legumele cu frunză verde şi ficatul. Menaquinona se ȋntâlneşte ȋn lapte, carne şi brânzeturi.
