Despre mine

Dr. Razvan Vasilescu

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice

Doctor in Stiinte Medicale

Din practica de peste 20 de ani in diabet, nutritie si experienta dobandita in cadrul unui spital multidisciplinar am inteles cat este de important pentru pacient sa acceseze usor, servicii medicale de calitate. In acelasi timp preventia, prin modificarea stilului de viata realizata sub supravegherea unui specialist, opreste sau incetineste evolutia spre boli cronice, crescand astfel atat calitatea, cat si durata vietii.

  •  Am absolvit Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” – Bucuresti, in anul 1998
  • Din anul 2005 sunt medic specialist in specialitatea Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
  • Din anul 2010 sunt medic primar in specialitatea Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
  • In anul 2011 am sustinut teza de doctorat cu tema “Contributii asupra particularitatilor caracteristice procesului aterosclerotic la subiectii cu sindrom metabolic” la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti.
  • Master in Managementul Serviciilor Sociale si de Sanatate – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucuresti, 2004.
  • Curs de specializare in psiho-nutritie, organizat de Asociatia pentru Dezvoltarea Psihologiei Smart Psi, 2023.
  • Din anul 2005 imi desfasor activitatea in cadrul Spitalului Clinic Colentina, Bucuresti.
  • Autor si coautor a mai multor articole publicate in extenso, autor al capitolului “Principiile nutritiei umane” din “Gatroenterologie: manual terapeutic” – coordonatori Dan Olteanu si Mihai Radu Voiosu, Ed. Universitara “Carol Davila”, 2013-2014.
  •  Autor si coautor a peste 30 de lucrari prezentate la conferinte si congrese de specialitate.